… Sau aproape nimeni. Nu au notorietatea Urlătorii spre care se desfășoară zilnic pelerinaje. Nici poziționarea ideală a Caprei (no pun intended) taman călare peste panglica Transfăgărășanului. Nu sunt cât Cascada Cailor de înalte. Dar au debit mare de apă, s-au cuibărit în zone ceva mai greu accesibile, iar numărul celor care ajung să le vadă lucirea și să le asculte bolborositul nervos când apele sunt înghiontite de pietre e mic. În următoarele 5 minute îți voi prezenta pe scurt 5 cascade mai puțin știute pe care sunt sigur că vei vrea într-o bună zi să le vezi cu ochii tăi. La fel cum a vrut Darth Vader să-l vadă cu ochii lui pe fiu-su.
- Cascada lui Ciucă/Scorușului
Încep cu ea fiindcă umblă vorba prin târg că e posibil să candideze la titlul de cascada cu cea mai mare înălțime din România. Nu există măsurători precise încă, dar cu siguranță te va impresiona prin debit și maiestuozitate. După ochiul meu, e totuși mai puțin înaltă decât Cascada Cailor. Dar mult mai spectaculoasă. Cascada lui Ciucă, numită și Cascada Scorușului, se află pe versantul nordic al munților Căpățânii. Și dacă vreodată te va întreba cineva vreodată mai precis unde în Căpățânii (pe sistemul al cui ești maică din Kinshasa?), poți pomeni de un picior nordic desprins din muchia Zmeuretului. Ca să ajungi aici mergi pe DN7A, drumul care leagă Brezoiul de Voineasa, Obârșia Lotrului, Petroșani. Imediat de ieșirea din Mălaia, înainte de lacul de acumulare și traversarea podului, vei vedea spre stânga un forestier – dublat de marcaj punct roșu. Cu nițică grijă, se mai poate înainte pe forestier cam 1.5km. Drumul se înfundă la un moment dat într-o poiană cu locuri bune de cort, dar marcajul și cărarea continuă pe firul apei. Traseul a fost reamenajat recent, cu punți și podețe, unele mai cinstite și de-încredere, altele ceva mai alunecoase sau înclinate.
În a doua jumătate a drumului, podețele lipsesc, iar traversarea pe pietre necesită a. atenție maximă b. sandale bune cu talpă aderentă dacă vrei s-o iei direct prin apă. Ultima bucată de urcuș până la cascadă se desfășoară în lungul unui soi de forestier foarte înclinat și oarecum indigest. Dar când dai cu ochii de panglica uriașă de apă, ca un văl, uiți și de oboseală și de chin și de gleznele suferinde și-ncepi să apeși frenetic pe declanșator, așa, cam ca mine. Timp de parcurs (de la mașină, dus-întors): 1h30. Starea marcajului: bună, traseu refăcut în 2015.
- Cascada Șerbotei
Nu-i chiar atât de puțin cunoscută celor care bat căile & potecile Făgărașilor. Și nici greu accesibilă nu e.
E de ajuns să te abați vreo jumătate de oră spre dreapta (în sensul de urcare), de la poteca spre cabana Negoiu, care suie de la capătul forestierului din Porumbacu de Sus. Forestierul se parcurge cu atenție cu orice tip de mașină. Drumul prin pădure e bine marcat și ușor.
Cadre frumoase către cascadă se surprind de pe un soi de punte de bârne.
- Cascada Moara Dracilor
Să fim bine-nțeleși, până aici te iau toți dracii. După care te lasă-n pace să te bucuri de priveliște. Cascada aceasta se află în Munții Latoriței – cei cuibăriți comod în creasta Parângului. Dacă vrei să ajungi aici, din drumul dintre Brezoi și Voineasa te abați către Ciunget, apoi ții un forestier lung și spectaculos până la cabana (și lacul Petrimanu). Poți lăsa mașina aici, sau poți forța nota până la următorul lac de acumulare – Galbenu.
De aici vei prinde marcajul nou și încă neterminat (septembrie 2016) spre Iezerele Latoriței – cruce galbenă. Și după ce bombăni, asuzi și te târăști peste pietre ude chiar prin albie, ajungi la un punct de răspântie. De aici spre Moara Dracilor marcajul (la fel de proaspăt) este punct roșu.
Urci o muchie foarte piezișă, o cobori, treci prin apă, după care dai cu ochii de minune. Să curgă sudoarea. Și sudalmele.
- Cascada Duruitoarea Băucii
Cascada aceasta e ceea ce mie-mi place să numesc „ceva fin“. Fiindcă drumul până aici nu e tocmai marcat. Iar potecă nu prea există. Cascada se află pe râul Băuca, afluent al Neagrăi, în Munții Călimani. Punct de plecare este mijlocul satului Gura Haitii, situat chiar la poalele Călimanilor, într-un peisaj de vis. De aici trei apa Băucii, și urmezi o vreme un forestier. Treci și de o veche moară de apă din lemn.
Apoi îți iei o porție de lătrături zdravănă de la o stână. Te abați spre dreapta, urmând firul apei, și traversezi o defrișare tristă de tot.
După care, Dumnezeu cu mila. Urci pe unde poți, cum poți, unde te țin crăcile și pietrele, printr-o vegetație mai înaltă ca tine uneori. După aproximativ o oră se ajunge la cascadă. E vorba de un prag stâncos peste care apele fac un salt mortal. Mortal e și drumul până aici. Și trăirea.
- Cascadele Ciumfului
Știu că te-am tras un pic pe sfoară. Am promis 5 cascade și-nchei cu mai multe. Adevărul e că nimeni nu știe precis câte cascade sunt pe apa năvalnică a Ciumfului. Și nici nu are vreo importanță, fiindcă spectacolul naturii aici e încântător. Te afli în Retezat, după zeci de kilometri de scrâșnit din dinți pe forestierul ce duce spre Stâna de Râu, pornind din comuna hunedoreană Pui, via Hobița. Lași mașina la capătul forestierului, într-un loc de unde pleacă nenumărate drumuri spre înălțimile Retezatului, pe Râul Bărbat.
Poți vedea cascadele Ciumfului fie urcând pe lângă râul Ciumfu, spre lacul glaciar cu același nume și lacurile Custurii. Doar că astfel spectacolul e mărginit adeseori de jnepeni și nu apuci să-ți compui imaginea întregului peisaj.
Sau le poți admira de pe versantul de vizavi, în urcare spre Tăul Țapului (traseu marcat cu punct roșu și momâi). De aici spectacolul cascadelor e grandios, iar linia crestei Văcarea – Gruniu – Custura îți desfată retina.
De pus pe film, pe rană, pe suflet.
Be First to Comment