Ultimele luni de consemn la domiciliu au lăsat urme adânci asupra formei mele fizice, care acum tinde către perfecțiune – adică spre cea de sferă. Dacă și tu ai băgat panica-n cântar și l-ai trimis să se caute de traume la psiholog, m-am gândit să-ți propun trei sugestii scurte de trasee pe munte, aproape de fâșia asfaltului, dar totuși departe de lumea dezlănțuită.
Provocarea la care răspund a fost cam așa – de a sugera trei locuri în care poți ajunge:
- perpedes și fără dificultăți (prea) mari
- în cel mult o oră,
- și să fie „la înălțime”.
După un breinstorming intens – fiindcă mi-a fost greu să mă hotărăsc doar la trei locuri din zecile de opțiuni care-mi vizitau sinapsele, am ajuns la lista de mai jos. No, gata? No, hai.
- Transbucegi – Piatra Arsă – Cantonul Schiel
Nu mi-e clar de ce i se zice Transbucegi. Poate doar ca să rimeze cu suratele mai cunoscute Transfăgărășan și Transalpina, că de traversat Bucegii nu-i cazul. Drumul asfaltat reprezintă o cale ușoară de acces auto spre platoul Bucegi și spre zona Bolboci-Padina-Peștera. Din DN71 (care leagă Sinaia de Moroeni, via Păduchiosul), urci pe lângă cabana Cuibul Dorului și-nvârți serios de covrig până în Șaua Dichiu.
Te sfătuiesc să apuci pe drumul de platou spre Piatra Arsa (dreapta, cum urci) și, odată ajuns aici, să te desparți de mulțimea care se-ndreaptă cu mic cu mare spre Babele și Sfinx, ca într-un pelerinaj de furnicuțe voioase.
La jumătate de oră de mașină te va așteapta un loc și-un peisaj senzațional – Cantonul Schiel (numit și Cantonul Jepi, ori Casa Naturaliștilor).
Zona oferă, după mine, cea mai spectaculoasă priveliște asupra Văii Prahovei pe care platoul Bucegilor ți-o poate lipi de retină. Urmezi triunghiul albastru printr-o mare de jnepeni mai la stat cât enții și, când să-nceapă coborârea, ajungi într-un soi de luminiș de unde Bușteniul se vede splendid. La fel și Caraimanul cu brânele sale, plus stâlpii vechiului funicular care transporta pe vremuri lemn spre oraș, către fabrica de hârtie.
Mulțumită fraților Schiel, acești șvaihofări de-acum vreo 140 de ani, Bușteniul și-a dobândit numele actual. Căsuța aceasta stă încă de veghe hăurilor – deși din păcate se află într-o stare deplorabilă.
- Transfăgărășan – Bâlea Lac – Vânătoarea lui Buteanu
Despre cele mai înalte zece vârfuri pe care poți ajunge în România am mai scris. Printre ele este și Vânătoarea lui Buteanu (2507m), un pisc făgărășean care oferă poate cea mai cuprinzătoare priveliște asupra întregii creste. De aici poți vedea și Moldoveanu, și Negoiu, și Transilvania și Țara Românească și vulturul făcând stretching în văzduh.
Ce nu știu mulți e că Vânătoarea lui Buteanu e vârful de peste 2500 pe care poți ajunge cel mai rapid din România – chiar mai repede decât ți-ar lua să dai o fugă pe Omu după ce-ai urcat cu telecabina la Babele.
Tot ce trebuie să faci e să găsești un loc de parcare în zona Bâlea Lac, să urci ori prin Văiuga (punct albastru), ori din șaua Caprei (triunghi, plus cruce albastră) și să nu te pierzi cu firea în fața săritorii scurte ce te așteaptă chiar la 5 minute de vârf.
Dintre toate punctele astea, cel mai greu e cu locul de parcare. De la Bâlea pe vârf faci cam 1h15 (ok, am trișat un pic, după ce propusesem trasee de numai o oră, dar hai să invoc scuza sfertului academic). În cazul în care nu te-ncumeți la urcarea finală, te poți consola cu o ascensiune banală pe vârful geamăn al Buteanului, Capra.
Recomand parcurgerea turei în circuit, cu urcare prin Văiuga și coborâre prin Șaua Caprei. Ca bonus, ai timp berechet să-ți scalzi ochii în Capra și Căprița, două dintre cele mai înalte lacuri glaciare din Făgăraș, la peste 2200m.
- Transalpina – Dengheru – Vârful Păpușa
Transalpina oferă atât de multe variante de trasee, locuri frumoase, minunății vizuale, încât probabil că mai multe veri la rând ai avea ce face și vedea zilnic. Fără să te repeți. Nu-i un drum la fel de impresionant ca Transfăgărășanul, dar oferă posibilități nenumărate de acces și extrem de variate. Cum ar fi o scurtă ascensiune pe vârful Păpușa (2136m). De la asfalt, poți fi pe vârf în aproximativ 40 de minute.
Păpușa e lesne de recunoscut – e vârful perfect conic ce străjuiește Rânca și haosul de construcții de aici. Se poate aborda și direct, dinspre Rânca, dar ascensiunea e anevoioasă, destul de lungă (cam 2-3 ore), iar zona finală presupune niscaiva genunchi în gât. Mult mai ușoară însă e abordarea din traseul de creastă (bandă roșie) ce merge către Micaia și Curmătura Oltețului. Mașina se poate lăsa în Șaua La Coasta Crucii (cam pe la jumătatea distanței dintre serpentinele ce urcă de la Rânca și cele din Șaua Urdele).
De-aici se merge un strop pe bandă roșie, după care direct spre sud, până pe vârf. Ai parte pe drum de un lăcșor tare simpatic, care de mic ce e nici nu figurează pe hărți.
Iar de pe Păpușa te poți delecta cu o priveliște de milioane spre masivul vârf Mohoru – poreclit și barometrul Parângului pentru fiabilitatea cu care indică vremea în întreg masivul.
Be First to Comment