Pietrosul Rodnei, un vârf mai cu (mar)moț

Are 2303m, un lac glaciar de forma României la picioare, este cel mai înalt vârf din Rodnei și implicit din toți Carpații Orientali. Suficiente motive pentru a-ți dori să urci măcar o dată-n viață Pietrosul Rodnei.

Din centrul Borșei urmăm indicatoarele spre Mânăstirea Pietroasa. Drumul mai întâi se îngustează, apoi pierde cu totul asfaltul, apoi se îngustează și mai tare. La un moment dat se observă un soi de parcare, un loc mai lat unde se poate-ntoarce mașina, moment în care spre mânăstire drumul o ia la dreapta preț de aproximativ 500 de metri. Parcăm, ungem epiderma cu factori de protecție cât mai înalți și pornim pe un forestier marcat cu bandă albastră.

 

img_7495

 

Nu mergem mult și ne ies în cale prime prilejuri de popas. Vegetale și animale. Fânețele & fânarele oamenilor de aici sunt de-o poezie formidabilă și îmi determină o scurtă la deșt pe declanșatorul aparatului foto.

 

img_7523

 

Formidabil e și râtanul negru, păros, rubicond care vegetează tandru într-o bătătură.

 

img_7516

 

Ceva mai sus niște oameni lucrează din greu la ceva ce va fi poate o nouă pensiune sau o vilă de vacanță. Pe dreapta, ni se pare că zărim într-o grădină un soi de fântâniță care se dovedește a fi doar un grătar. Apoi dăm de-o barieră și aflăm că am intrat în Parcul Național. Genul de mici amănunte de care te legi cu orice preț ca să nu-ți pice ochii-n gură de somn, fiindcă drumul pe-aici e mai anost ca un meci dintre Viitorul și Unirea Tărlungeni și Damila Măciuca.

Stâng-drept-stâng, ce veseli suntem noi, ca-n Sisoele topârcenian. La un moment dat ne mai clătim retina cu o priveliște asupra Borșei, într-un punct de belvedere. Zărim și Toroiaga, și Cearcănu și alte mogâldețe verzi maramureșene.

 

img_7546

 

După care brusc pădurea se termină, soarele dispare timid într-o plapumă de cumulonimbuși și ieșim la gol alpin. După vreo 2 ore jumate de urcuș continu și rutinier ieșim în căldarea glaciară de la poalele Pietrosului.

 

img_7567

 

Stația meteo arată bine, colorată, posibil părăsită. În dreapta, o minunată căbănuță galbenă stă cocârjată peste o băltiță glaciară.

 

img_7571

 

Drumul se schimbă-n potecă și trece prin jnepeni, traversează lespezi, urcă ușor spre lac, zici c-ai fi în Retezat. După alte cinci minute ajungem pe malul Iezerului Pietrosului, unul dintre cele mai importante lacuri glaciare din Munții Rodnei, pe o carpetă de iarbă și ierburi, înconjurați de galbenul florilor de sunătoare. Pauză de potol într-o liniște grozavă când, ce să vezi auzi, un soi de chițăit scurt, puternic, penetrant spre ciocănel și scăriță. Îl mai auzisem de câteva ori în Retezat și Făgăraș, fără a-i vedea din păcate și izvorul – adică un gâtlej de marmotă. Facem ochii roată în căutare de blănoși, nu vedem nimic, și ne mulțumim să rumegăm glume răsuflate de tipul: „asta e, au treabă cu ciocolata aia și staniolul“.

 

img_7601

 

De la lac poteca urcă spre stânga, descrie un imens arc de cerc și apoi niște serpentine măiastre tare. Mă opresc la fiecare curbă de nivel să mai arunc un ochi îndărăt și mă-nfurii când tovarășii mei verzi la fiere de oftică și răutate refuză să accepte că lacul seamănă leit cu România. În ochii mei de român verde e 1 la 1.

 

img_7643

 

După aproape patru ore de suiș continuu și peste 1000 de metri diferență de nivel intrăm pe roșu cu carburantul psihologic. Pietrosul e genul de munte ușor din punct de vedere tehnic, dar înalt, pentru care-ți trebuie nervi tari. Noroc că de sus coboară pâlcuri-pâlcuri de turiști, care mai de care-n teniși, cizmulițe, cu beri în mână, cu poșetuțe, cu fundițe, cu de toate. O faună veselă de toate vârstele, sexele și culorile, care, la întrebarea noastră disperată „Mai E????“ răspunde imperturbabil: „10 minute, acum ajungeți“. Pe la ora 15 mai aveam 10 minute. Pe la 15:30, tot atât. Pe la 16, maxim cinci minute și-ați ieșit în creastă. La 16:20, sub un cer înnorat și într-un nor dens, chiar se-ntâmplă minunea. Ne aflăm într-o mică șa de unde poteca marcată continuă spre Buhăescu și Rebra și abia acolo face joncțiunea cu creasta principală a Rodnei.

 

img_7738

 

Pentru Pietrosu trebuie însă să ne abatem spre dreapta, într-un urcuș nu foarte pronunțat, dar constant. Alte… 10 minute.

 

img_7688

 

Pe vârf ne-așteaptă o stație meteo automată dezafectată, care în caz de urgență meteo poate folosi drept adăpost. Din păcate, la cum miroase și arată, intuim că oamenii s-au refugiat aici pentru alt soi de urgențe.

 

img_7709

 

Apoi mai e și-un tricolor care fâlfâie timid și lângă care îi rugăm pe alți turiști să ne facă o poză de grup. Piept umflat, zâmbet patriotic, naționalism pulsându-mi prin carotidă. Le mulțumim celor care ne-au impregnat pe peliculă moacele de urmași ai lui Traian, ei zic cu plăcere, după care se-ndepărtează, vorbind ceva între ei. În maghiară.

 

img_7693

 

Rămânem încă 5 minute pe vârf, cât să arunc un ochi și spre continuarea nemarcată de pe Culmea Hotarului și să pozez în neștire orizontul cenușiu.

 

img_7780

 

În șa îmi las rucsacul în grija coechipierilor și mă hotărăsc să cobor nițel deasupra căldării Buhăescului. Galopez ca un țap pe steroizi până când dau cu ochii de 2 din cele 4 lacuri glaciare din salbă.

 

img_7792

 

Vine noru’, îmi iau zboru’. Spre lac îi dăm talpă, speriați un pic de bubuieli și singurele momente de pauză sunt cele în care retezăm câțiva litri buni de ceai de sunătoare. Pentru la iarnă și la stres.

 

img_7810

 

Și cum țopăiam noi veseli datorită recoltei galbene, ochim minunea. Mai întâi nevastă-mea, care se oprește brusc. Apoi eu și ceilalți doi tovarăși, ne proptim unii-ntr-alții ca la pinguin. Rămânem țintuiți locului, în potecă, admirând Gheama. Ghemotoaca. Măria Sa Puiul Căldării. Zeița blănoasă, dințoasă și foarte grasă a glaciațiunii. MARMOTA. E maronie, pufoasă, curioasă, studiază împrejurimile și se ridică din când în când în două picioare.

 

img_7819

 

Apoi scoate un chițăit, acele note acute pe care le știam atât de bine. Dintr-o gaură între stânci scoate capul încă una, mai mică și mai gri, probabil o odraslă. Ghici ghicitoarea mea: ce-i mai tare decât o marmotă și-ncepe cu D? Exact, DOUĂ MARMOTE. Ca niște copii în magazinul cu jucării rămânem preț de minute bune, respirând cât mai ușor, făcând poze peste poze cu minunile rotunjoare. După 3 purici scărpinați și 4 fire de iarbă ronțăite, dispar din raza noastră vizuală.

 

img_7835

 

Cu bateriile încărcate și speriați de concertul de percuție din ceruri, pornim într-o simulare de maraton montan. Adică alergăm ca behăiții pe forestier de ne trece pulsul de 160 și ne crapă splina. Vreo oră și jumătate, cam așa, până ajungem lângă barieră și de unde ne dăm seama că nici mult nu mai e, nici ploaia nu ne va prinde.

Ajunși printre fânețele din Borșa într-o lumină crepusculară, privim încă o dată spre Pietros.

 

img_7869

 

De sub mantia lui uriașă de pietre pare că ar răzbate un chițăit ascuțit. Asta-nseamnă un vârf mai cu (mar)moț!

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta

Jupânu' Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *