De te duci în sus pe Iza…

…din Sighet, până-n Botiza. Am urmat și noi versurile cunoscutului cântec maramureșan într-o zi mohorâtă, în care a plouat constant, cu țârâita. Din Borșa, se poate face cu mașina un circuit, urcând pe Valea Vișeului și cu retur pe Iza. Pentru variație și frumusețea locurilor, bucla rutieră se închide cel mai bine din Bogdan-Vodă în Vișeu via Bocicoel, un sătuc minunat în care am bănuiala că stau hobiți, zâne sau alte făpturi spectaculoase. Nu de alta, dar te pândesc la poartă, în strai popular.

 

maramu2013-743

 

Ca să nu lungesc vorba, mă voi mărgini să scriu câte două-trei vorbe despre fiecare loc văzut, ce anume a meritat și ce nu.

 

Vișeu. Ne-am oprit să cumpărăm bilete pentru mocăniță, a doua zi. Mai degrabă ești convins că Moș Crăciun are CNP valid decât că prinzi tichete. Ajunși la casierie, o tânără drăguță, purtătoare de chipiu, ne informează că toate cele trei curse de a doua zi operate cu locomotive cu aburi sunt pline, dar că de la 11 mai pleacă un al patrulea tren, cu diesel. Traseul e identic, locomotiva e galbenă. Nu prea pricep de ce mi se aduce acest argument coloristic, dar nici nu-mi pun problema. N-ajungem așa des în Maramureș, ce contează e drumul, nu destinația, așa că scot cardul, achit și mă returnez semifericit la mașină. Aici bucuria îmi trece rapid, luat în primire de nevastă. Nu-mi dau seama la care întrebare să răspund mai întâi: dacă nu avea la aburi, de ce-ai luat la diesel? Măcar a fost mai ieftin? De ce nu m-ai sunat să mă-ntrebi? Măcar ne duce undeva mai departe decât stația Paltin, la care am fost și-acum patru ani? Cu greu bălmăjesc răspunsuri firave – n-a fost mai ieftin, nu ne duce mai departe. Nu par s-o mulțumească. Încerc în final să plusez cu argumentul suprem: dar vom merge cu o locomotivă galbenă! Răspunsul ei, de o ignoranță egală cu a mea, vine sec: Așa, și?!

 

maramu2013-489

 

Petrova. Ne abatem spre dreapta, urmând indicatoarele spre o moară de apă. Ajungem aici după câțiva kilometri pe un drum îngust și frumos. Moara e în dreapta față de drum, în apropierea unui pod. N-am găsit pe nimeni, doar multe covoare spălate care zăceau întinse la uscat și-un aspect general destul de sărăcăcios. Prin comparație cu moara din Roșia – despre care cred că voi scrie într-o zi o postare pe larg – aceasta nu face nici cât o ceapă (de apă) degerată.

 

img_7880

 

În Rona de Jos ajungem după ce traversăm un drum splendid, printr-o pădure ireal de frumoasă, și lăsăm în dreapta Mânăstirea Izvorul Tămăduirii.

 

img_7895

 

E prima localitate din drum care posedă bisericuță veche de lemn înnegrit, așa că nu ne-ndurăm să o ratăm. Străjuiește cimitirul din localitate, dar din păcate o găsim închisă. Asta nu ne-mpiedică să ne lipim amușinătoarele de geam și să zărim băncuțe, velințe și țesături populare pe pereți. În afara iconostasului, restul picturii pare foarte ștearsă. De revenit.

 

img_7908

 

Sighetul Marmației. E locul acela unde se anină harta-n cui. Și tot în cui se pun iluziile comuniste, fiindcă nu poți rata Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Ce ne uimește în primă instanță e traficul care amintește de diminețile de București în Militari sau Colentina și organizarea rutieră ciudată a străduțelor din centru. Sunt cu sens unic, pe una te duci, pe cealaltă te întorci, iar în mijloc e un soi de insulă cu fel și fel de clădiri. În general vechi, mai mereu destul de prost întreținute.

 

img_8005

 

Domină pe-aici un vag aer interbelic. La Memorial am zăbovit câteva ore. Pentru cei care nu știu, e vorba de un penitenciar în celulele căruia s-a organizat un soi de muzeu-mărturie despre comunismul românesc, la inițiativa Anei Blandiana. E ceva unic în lume și tulburător.

 

img_7968

 

Nu te duci de drag aici, nu pleci cu un sentiment plăcut, dar câștigul e simplu: conștientizarea ororii unui sistem totalitar represiv, mincinos, hâd. Poate că orice român ar trebui să calce măcar o dată-n viață pe aici. De tablă zincată să fii și n-ai cum să nu simți că-ți dau lacrimile când vezi un pat mizerabil, o cămăruță întunecoasă și-o găleată. Atât. Celula în care a murit Iuliu Maniu.

 

img_7921

 

Revenim la mașină și pe drum mai sesizăm o particularitate a urbei – mai toate magazinele, fie ele de haine, alimentare, farmacii, absolut toate au nume de oameni, probabil ale micilor întreprinzători convinși că firma respectivă le conferă greutate. Și lor și prăvăliilor lor.

 

Bârsana. La Mânăstirea Bârsana mai fusesem cu patru ani în urmă, așa că de această dată ne-am oprit doar pentru 10 minute și câteva fotografii. Oricum locul a devenit parcă exagerat de turistic, sunt fel și fel de magazinașe cu suveniruri, trăistișoare, icoane și altele asemenea de care dai încă din parcare. E frumoasă și spectaculoasă arhitectura, iar imaginea unică a turlelor țuguiate care se prind într-un dans și zgârie cerul n-o uiți niciodată.

 

img_8042

 

Rozavlea. O altă biserică de lemn, la drum, încântătoare. Pictura veche era refăcută de mai multe perechi de mâini pricepute, a fost o bucurie să vedem cum prind din nou culoare în obraji sfinții și cum trudesc muritorii de rând.

 

img_8054

 

Poienile Izei și Botiza. Poienile Izei și Botiza sunt două dintre comunele maramureșene aflate la oarece distanță de arterele principale. Drumul spre ele se abate din magistrala principală în Șieu. Stăm cu ochii lipiți de geamurile plouate ale mașinii și numărăm în neștire porți de lemn uriașe, oameni în port popular, clenciuri – un soi de copăcei ramificați, în curtea caselor, unde gospodinele agață oale. Dacă-n vârf se află o oală roșie, în bătătura cu pricina există fată de măritat. Trecem pe lângă câteva cu oală roșie, din instinct încetinesc un pic, moment în care ochiul vigilent de nevastă mă prinde-n flagrant și sare cu dojana: „La ce-ți trebuie ție fete tinere de măritat, mă rog?“

Mai întâi ne îndreptăm spre Poienile Izei. Numele e grăitor. Cât vezi cu ochii, poieni, fânațe, construcții de lemn, o verdeață care te-mbie să-ți dorești un trai bovin. Și tocmai când contemplam perspectiva unei vieți simple, văcuțistice, mă văd nevoit să frânez brutal fiindcă pe asfalt îmi răsar dinainte două căprioare.

 

img_8080

 

Ele se uită la noi cu stupoare, noi ne uităm la ele așijderea, apoi o zbughesc undeva în dreapta și nu mai stau la poze, oricât le-am implorat. Am reușit să prindem doar câteva cadre mișcate. Și mai mișcați am fost noi.

Undeva în centrul comunei vedem turla unei bisericuțe vechi de lemn. Aici locul e de-a dreptul magic. Pe lângă bisericuță e și un pod de lemn, construcția se află pe un povârniș frumos.

 

img_8096

 

Nu-i de mirare că se numără printre puținele astfel de biserici incluse în patrimoniul Unesco. Din păcate, găsim închis, din fericire pe lângă noi mai sunt și alți turiști străini care reușesc, nu știu precis cum, să dea de „nenea cu cheia“. Plătim biletul, ne scuzăm pentru deranj și ora târzie, admirăm pictura veche. E genul de loc în care simți prin tot porii puterea rugăciunii ferecată de sute de ani între niște bieți pereți de lemn înnegrit.

 

img_8112

 

Pentru a nu face ocol, din Poienile Izei pornim pe un drum comunal neasfaltat care ne duce în Botiza. Oprim de câteva ori, fascinați de dealurile din jur, de verde, de aburul care se ridică de pe văi.

 

img_8116

 

Dacă am ajuns cu toții de acord în urma unui contract în euro cu multe zerouri că România e Grădina Carpaților, luați de la un jupân uluit de locuri atât de frumoase o constatare care nu costă nimic: Maramureșul e Grădina României.

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta

Jupânu' Written by:

One Comment

  1. Veronica Dinu
    September 27, 2016
    Reply

    Frumoasa zona, intr-adevar! Eu am fost acum vreo 20 de ani, Mara acum un an. Nu stiu daca o convingem sa mai mearga curand, asa ca ramane o excursie doar in doi. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *