Liotă pe Leaota

— Vezi, vezi, nu face pasul prea mare că-ți trece de genunchi. Prea târziuuuu!

— Ai să-mi trag cablu-n pădure, mi-au înghețat gladiolele.

Așa, cu voci gâtuite de emoție și frig, a început o excursie de o zi în Leaota. Asta fiindcă după vreo 10 kilometri de forestier care ne-au instalat masaj în scaune, a urmat traversarea unei ape mai înalte de genunchi, rece și vijelioasă, care ne despărțea de începutul traseului.

Plecat-am șapte din Vaslui Moroieni, cu noaptea-n cap și două colivi în portbagaj pe care le-am livrat la ora cuvenită slujbei de pomenire într-o dimineață de sâmbătă. Pe la 8 ieșeam din Pucheni. Apoi Lotu 4. După care taberele copilăriei mele, Căprioara, Cerbu, Vânătorul. La prima intersecție mare lăsăm în dreapta drumul care urcă la cariera Lespezi și continuăm spre stânga spre Brătei. Urmează tuneluri spectaculoase, un drum bun, un nene de treabă la cantonul Brătei, care ne dă vestea cea proastă cu traversatul apei. Cândva, aici a fost un pod. Schimb câteva vorbe cu el, îl cunoștea pe bunicul meu, tot încearcă să afle din partea cui sunt ca nepot. Genul de amănunte care deși n-au neapărat vreo utilitate, mă emoționează.

După traversarea apei, ne numărăm falangele de frică să nu fi degerat vreunele prin râu și contabilizăm udătura. Cei umeziți de soartă se-mbufnează, alții fac glume pe seama localizării petelor. Adică voie bună și marcaj și mai bun – cruce roșie.

Prima bucată de drum e afurisită ca boala. Urci cu picioarele-n gât în trosnet de genunchi. A doua bucată de drum e tristă. Traversăm o defrișare uriașă, cu copaci uscați și devălmășie totală. De aici însă avem parte de primele cadre cu creasta Leaotei și zona alpină.

Verdele pășunilor e ca verdele semaforului – ne-mbie să-i dăm talpă. Vibram.

După o scurtă opintire și la vreo oră și jumătate de la traversarea râului, ieșim din pădure. Bucuroși de așa o performanță, punem de-un dejun ad-hoc, cu burgeri wannabe și cornuri gigantice bulgărești. Pokemoni nu. În scurtă vreme auzim o serenadă de lătrături duioase care ne urnesc din loc urgent. De aici marcajul nu mai e evident, dar se poate urmări destul de clar. Sunt momâi, cruci roșii pe momâi, și urme de jeep supărat.

Încă vreo oră și ajungem în vârful a ceea ce un văr optimist ar fi numit Leaota, iar altul, pesimist, ar fi numit vârful de unde vezi că mai sunt alte patru până pe Leaota.

Între timp norii se adună, sunt negri-n cerul gurii ca dulăii ciobanilor. Apropo de dulăi, seducem c-o mângâiere, o vorbă blândă, o frimitură, o cățelușă cu moacă de urs. Bot alungit, ochi rotunjori, ne dă târcoale speriată și nu isprăvește niciodată. Târcoalele.

Surpriza zilei vine la mai puțin de jumătate de oră de vârf, când întâlnim un lac. Nu știu dacă-i glaciar sau pluvio-nival, dar e lunguieț și frumos și ne îmbie la cadre nenumărate.

Vizavi se văd profile de Bucegi – Vârful cu Dor, Furnica, releul orientat cu vârfu-n sus al Coștilei, iar în plan apropiat Podul cu Florile și abruptul Guțanului. Să tot stai și să apeși frenetic pe declanșator până ți se descarcă jucăria.

Pe vârf, vânt crunt, momâie mare, portrete multe, față, profil. Momim cățelușa cu ce nu mai încape în glanda noastră, intuim din priviri Pucioasa, Târgoviștea, căutăm febril Bucureștiul, Kinshasa, galaxia. Fiindcă Leaota e genul de vârf care după numai patru ore de chin și urcuș susținut te mângâie pe creștet și vrea să-ți dea o medalie bine-meritată de cercetaș-stăpân-al-lumii. E de-ajuns să faci ochii roată, să inspiri verdele în plămâni până simți că ți se umplu de ferigi și să vezi moaca unei cățelușe adorabile ca să pricepi că lumea toată stă într-o clipă. Acum, aici, pe-un vârf, c-o liotă de prieteni.