Pasărea nopții

Prima noapte. Te bucuri să dai cu ochii de un foc și niscaiva oameni împrejur, asta când afară plouă, ai parcurs peste 15 kilometri de drum forestier rău, nu prea ai habar unde te afli și cât ai mai putea înainta până într-un loc decent unde să pui cortul. Nasol când cobori din mașină, dornic să vorbești cu oamenii pe chipurile cărora se plimbă limbile de foc, și te pomenești încolțit de trei dobermani în stare de libertate și cu ochii sticlind a curiozitate și poftă. Un om oarecare, prevăzut cu maiou și cinci beri la bord, le-a dat drumul să ia la picior valea glaciară…

 

IMAG2452

 

A doua noapte. Suntem sfârșiți, epuizați de drum, așa că ne hotărâm să ne-mpărțim treburile casnice în tabără. Unul gătește, unul strânge și face curat, altul caută lemne pentru focul de tabără, ori se-mparte pe mai multe fronturi. La un moment dat, puțin după ora 22, pe când dădeam târcoale pașnic corturilor, amicul C., care aduna lemne de foc, vine-n goană spre mine. Are ochii mari, lărgiți în orbite, părul agitat pare o uriașă iască, aleargă spre mine cu brațele deschise. Mă strânge-n brațe cu putere, îmi pierd suflarea, apoi mi-o recapăt și aflu cum la câțiva centimetri de piciorul lui era fiara, doberman după adeneu, cu ochii sticlind amenințător, fără să latre, fără să mârâie, gata să înșface, lighioana față-n față cu o gambă suculentă, aflată dinaintea unei cine voluptoase, fiara versus instinctul de conservare al amicului C. care i-a ars o smetie de băț telescopic peste bot. Fiara și amicul meu, doi dușmani pieziși și aprigi. Îl strâng cu și mai mult aplomb în brațe și-i scuip în sân de deochi.

 

P1190922

 

Accept îmbrățișarea, fiindcă știu cum e să te simți pierdut și vizitat de sentimentul umed al fricii. Mai mult, mă resemnez la gândul că probabil și eu aș fi fost la fel de panicat de o întâlnire cu un doberman aflat în stare de libertate. Ar fi tremurat sufletu-n mine la fel de tare ca trestia-n vânt și penticostalul la slujbă.

Mă recompun rapid, îmi dau seama că avem o masă de pregătit, așa că-l trimit pe amicul C. în cort, la căldurică și seiftilică, cât să se potolească din tremor. După care mă las în voia nevestei care mestecă de zor într-o oală, deasupra unui foc mic și improvizat. Ciorba la plic e aproape gata, așa că mă ațin pe lângă ea cu farfuriile de inox.

— Nu o ții bine, mai îndreapt-o un pic, îmi zice nevastă-mea, prevăzută cu polonic și zeamă de tăiței.

 

P1120011

 

Mă conformez. E bine să asculți de nevastă. Numai că, din nefericire, vasul care până atunci era perfect paralel cu orizontala și țărâna descrie un unghi. Și, dimpreună cu el, lichidul dat în clocot mi se prelinge peste falange. Fără să stau prea mult pe gânduri scot un AAAAuuuuuuuu!, cât să răsune valea și să se topească ultimele urme de glaciațiune, fiindcă nu-i puțin lucru să-ți poposească peste pielea nepregătită sufletește o apă dată-n clocot. N-apuc să urlu bine și regulamentar că amicul C., cu părul vâlvoi și figura pierdută o ia la fugă spre noi. Are urechile pâlpâite, venele-i pulsează la tâmple cu aplomb, mușchii-i sunt mai întinși ca lui Marian Oprea la triplu salt.

— Ați auzit? Ați auzit? E o pasăre a nopții, o făptură miraculoasă, credeam că doar în povești există așa ceva.

— Stai puțin, despre ce vorbim? încerc eu să-i domolesc elanul, neștiind precis ce-a auzit.

— E o pasăre a nopții, o creatură neînfricată, care apare-n cărți și basme, omoară fără lege, continuă el aprins.

— C., pasărea asta a nopții…

— Știu ce vrei să spui, insinuezi că mi s-a părut, că sunetul acela gutural e doar o închipuire, că nu se poate să scoată o ființă așa un zbieret…

— Prietene, poate vrei totuși să m-asculți…

— E o pasăre a nopții, credeam că doar în literatură își află sălașul, la Tolkien, în basmele românești tradiționale, îți ridică părul pe șira spinării, dar e adevărată și…

— C…. pasărea nopții din capul şi timpanul tău SUNT EU!

Panică, liniște, nedumerire. Îi explic apoi, pe jumătate râzând, pe jumătate înjurând usturimea țesutului epitelial, cum că nevasta mi-a dat indicații greșite de ținere a farfuriei, cum m-am pomenit cu apă opărită pe mână, cum am aruncat vasu-n iarbă, cum de îndată a sărit el din cort îngrijorat la auzul urletelor mele tăioase.

Noaptea se încheie pașnic, amicul C. savurează o ciorbă, la fel și nevastă-mea și celălalt prieten cu care mai împărțim muntele și bolta înstelată, numai eu nu primesc nimic fiindcă n-am fost cuminte şi „mi-am aruncat porția cât colo“.

 

A doua zi, obosiți, ne trezim târziu, după 10. Auzim ceva vorbe vagi, niște interogații care par să-i aparțină posesorului de dobermani care-l întreabă speriat pe amicul C.:

— N-ați văzut cumva trei cățeluși? I-am pierdut, nu-i găsesc, de trei ore alerg după ei…

 

P.S. În ziua dintre cele două seri populate de jivine și ființe fabuloase am urcat prima oară vârful Moldoveanu. 2544 m. A fost frumos. Înalt. Metafizic. Îți povestesc altă dată ce și cum.

 

P1200099

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta

Jupânu' Written by:

7 Comments

  1. Veronica Dinu
    January 21, 2016
    Reply

    Deci, pasare de noapte ai fost. Ce ai de gand pentru urmatoarea deghizare? Poate ceva mai fioros, totusi!

    • Jupânu'
      January 21, 2016
      Reply

      Păi pentru prietenul meu am fost îndeajuns de fioros! :)) Pe viitor, mă gândesc să-ncerc o deghizare în libelulă sau hamsie, greu să mă decid care-i la fel de gingaşă ca mine.

  2. Emilia
    January 23, 2016
    Reply

    Prietenul era cumva Catalin? Pare sa fi fost el, dupa stil nu de alta…

    • Jupânu'
      January 24, 2016
      Reply

      E ca la vârsta unei femei – nu se-ntreabă, nu se spune. :p

  3. Ovidiu
    January 23, 2016
    Reply

    Salut Jupane,
    Ai talent nu numai de a sti sa VEZI natura si sa o intelegi, dar si… s-o descrii altora…
    Complimente!
    O rugaminte: Acceseaza linkul acesta cu o alta excursie de-a ta, de prin 2014:
    http://www.carpati.org/jurnal/pe_lespezi_cu_picioare_repezi._pe_cornul_c%C4%83l%C5%A3unului_cu_entuziasmul_nebunului/3104/
    Te rog frumos sa imi raspunzi la urmatoarele:
    1. Pestera de la jumatatea postarii din link, unde EXACT se afla situata.
    2. E adevarat ca era de fapt, prin vointa unora… un WC public???
    3. Altele ai mai vazut pe acolo, pe varf?
    Motivul: Zona o cunosc perfect, si nu exagerez, dar doar la suprafata…
    La vara merg sa vizitez acea zona. Facem gasca?
    Raspunde-mi intai la intrebari, daca ai timp si DOAR daca esti interesat sa ma ajuti…
    Inutil sa ma ajuti cu…alte info, decat cu…experienta nemijlocita… Am TOT ce s-a gasit pe net, tot ce a publicat Ica Giurgiu si clubul lui… Merita…
    Dar detaliez DOAR dara raspunzi la cele 3 si … esti interesat…
    Adresa email: o.petria@tin.it .
    Cu amicitie,
    Ovidiu

    • Jupânu'
      January 24, 2016
      Reply

      Salut Ovidiu!

      Bun venit pe blogul meu, mă bucur dacă-ți place ce am postat pe aici și mi-ar plăcea să revii!

      În privința turei de pe Lespezi, îți răspund punctual:

      1. Peștera e chiar pe vârf, la cel mult 10 metri de roza vînturilor, cea verde.
      2. E mai mult o grotă. Când am fost noi n-am văzut să o fi folosit cineva drept wc, nu era mizerie.
      3. Nu am mai văzut altele pe vârf, înțeleg că mai sunt, unele cu o dezvoltare mai serioasă, dar trebuie coborât un pic pentru a da de ele.

      Îți voi răspunde pe mailul personal pentru a schimba date de contact. Mi-ar plăcea să revin în zonă.

  4. Ovidiu
    January 24, 2016
    Reply

    Super, hai ca o sa te ” ispitesc” cu ceva date mai…stiintifice despre ce e si ce se petrece in acea zona… Si ce planuri am la vara…
    Da intai trebuie sa vedem cam ce vrem si mai ales ce se…vrea!
    Dezvalui doar atat: planuiesc o tura in Fagarasul Vestic cu inoptari DOAR in pesteri!!!
    Da asta e doar “the top of the iceberg”…
    Multumesc, astept feed-back pe posta personala, pana acum vad ca nu a sosit nimic…
    Cu amicitie,
    Ovidiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *