Iezer-Păpușa – Un Făgăraș mic, mai mare ca Bucegii

În Iezer-Păpușa am călcat an de an din 2009 încoace și totuși nu am apucat să scriu încă nimic despre acest masiv montan atât de drag mie și totuși contrastant. Aici am dormit prima oară într-un refugiu, la peste 2000 de metri. Era să-mi prăjesc ambreiajul pe un forestier imposibil, la gol alpin, pe când mașina avea încă numere roșii și nici 2000 de kilometri la bord. Aici am făcut primul nemarcat din viața mea și-am coborât fără urmă de potecă printr-o pădure deasă & sârmoasă ca peria. Tot aici am înnoptat prima oară la barajul unui lac de acumulare, într-o cameră de 4 pe 4 cu 5 ingineri trecuți de prima tinerețe. Multe povești deci, și toate cu hepiend.

Nici acum nu prea știu cum să scriu despre Iezer, de unde să-l apuc, probabil de la poale și de la căprioare. Așa c-o să scriu un articol mai dezlânat ca o maioneză tăiată. E ca și cum aș încerca să descriu o femeie după care sunt topit (nevastă-mea, de pildă), fără să știu cu ce să-ncep mai întâi – dacă să-i invoc mersul, debitul verbal, unduirile firelor de păr sau, vorba unui profesor din facultate, inelele de pe degete. Așadar răbdare, rogu-vă, și tutun electronic, fiindcă urmează o declarație de dragoste montană despre masivul cel mai îndrăgit de jupân.

Câte ceva despre așezare, puncte de plecare în trasee, marcaje, denumiri, locuri de zgâit cât e nopticica de lungă la stele:

• Iezer-Păpușa e un soi de picior sudic uriaș, desprins din Făgăraș. Atât de uriaș încât, ca suprafață, e aproape dublu decât Bucegii. Are vecini de soi în jur, numai unu și-unu: de la Făgăraș, la Piatra Craiului sau Leaota.

• Principalul punct de intrare în masiv este orașul Câmpulung, fostă capitală a Țării Românești, actual deținător al recordului de altitudine pentru cel mai înalt deal din țară, Mățău, care trece timid de 1000 de metri. Și-n care înțeleg că-și face veacul o cofetărie de hipsteri pe nume Iepurașu’.
• De la Câmpulung poți urma spre nord DJ734, via Lerești și Barajul Râușor. Șoseaua e asfaltată ca-n palmă până la Cabana Voina – principala bază de cazare și important nod de trasee. Musai să te oprești pe drum la baraj. De-aici se vede bine partea de platou care unește vârfurile Roșu și Păpușa. Și tot de-aici poți încerca să urci în stânga pe un forestier care, după vreo 25 de kilometri, te va scoate într-un final la 2400 de metri, aproape de Crucea Ateneului. Muchia Preotesele se cheamă, și dacă n-ai carburant suficient (și-n rezervor și-n instalație), mai bine nu te-ncumeți. Eu am crezut că am și m-am încoțopenit cu mașina pe la 1800 de metri, într-o frumusețe de pantă de unde nu mai pleca nici cu rugăminți, nici cu rugăciuni.

• Până la Voina, cu vreun kilometru înainte, pe dreapta, vei descoperi cabana Cristina. E de lemn, e administrată de niște oameni tare de treabă, e prevăzută cu râuleț propriu, vetre de foc, camere spațioase, bucătărie uriașă, grătar și lemn din belșug.

Dacă nu iei în calcul absolut deloc dormitul la cort, cabana Cristina e de departe cea mai bună opțiune de înnoptat pe care-o poți avea în zonă. Noi vom reveni cu siguranță, cu drag, cu mic cu mare.

• Dacă preferi somnul la cort și îmbăiatul riveran, cel mai bun locșor e la un kilometru departe de Voina, puțin după intersecția cu drumul spre Cuca, pe Valea Bătrâna.

• Că tot am pomenit asemenea nume – Iezerul e cel mai amuzant onomastic munte din România. Există aici fel și fel de piscuri și culmi cu nume bizare: Piscanu, Bătrâna, Țefeleica, Văcarea, Frăcea, Tambura, Portăreasa, Păpău, Dracsin, Cascue. Și, cu voia dvs., Găinațu.

• Cabana Voina este exemplul perfect de loc peste care timpul refuză să curgă. Și asta-i și bine, și rău. Mesele, camerele, oamenii, par să fi rămas undeva prin anii ’80. Doar că aerul nostalgic de aici are farmec, mâncarea e destul de ieftină și bună, și, dacă nu ești pretențios, condițiile de somn sunt cât de cât decente. O notă de modernitate există totuși. În holul cabanei Voina e singurul loc în care dai de semnal GSM. Ba chiar, în zilele cu lună plină, planete aliniate, și zeiță fortună binevoitoare, prinzi și-o urmă de net.

• Alternative de somn pentru montaniarzi sunt Cabana Cuca, de unde pleacă trasee spre Grădișteanu și Păpușa, precum și Refugiul Iezer (2135m), oferind o poziție centrală, strașnic, de piatră, și recent renovat. Cel mai recent am ajuns aici în august 2017 și condițiile erau foarte bune, cu sobe funcționale, izolație perfectă, ușă zdravănă, termopane noi.

La nevoie se pot înghesui lejer aici 10-12 oameni, poate și mai mulți în funcție de abilitățile fiecăruia de contorsionist sau disponibilitatea de a face skin-to-skin cu alți entuziaști.

• Cel mai frumos (și scurt) traseu din Iezer, care te duce chiar spre lacul care-i dă numele și la refugiul omonim e cel marcat cu punct albastru, de la Voina. Să tot fie vreo 8-9 ore dus-întors, cu tot cu pauză sus de refăcut voia bună și rezerva de poze. Am parcurs drumul ăsta și primăvara, și vara și toamna, și pe caniculă și pe ploaie, și vă zic doar atât – e-o minunăție. Are mici cascade, punți, vâltori, jnepeni cât un stat de om, pasaje plate, pasaje cu genunchii-n gât, mult afiniș, mult zmeuriș. Iar lacul de care dai în final e pur și simplu magic. Nu foarte mare, dar de o culoare răvășitoare, cu maluri pietroase și pante ierboase pe care te poți odihni și de unde-l poți sorbi din priviri. Sunt în România câteva lacuri glaciare care mi s-au lipit de suflet (Vidal – din Parâng, Iezerul Șureanu, Tăul Porții din Retezat), dar acesta le face concurență acerbă.

• Bonus, pentru cei excentrici, hipsteri montani amatori de finețuri, recomand un circuit nemarcat cu pornire de la cantonul Valea Vladului, în partea nordică a masivului. Din Valea Dâmboviței, la confluența dintre Boarcăș și Râul Vladului, se poate urca lejer, fără potecă, doar ținând creasta ca reper, pe vârful Bătrâna. De aici, poteca de creastă marcată cu bandă roșie te conduce pe vârful Piscanu și apoi urcă susținut la 2470m, pe Vârful Roșu, cel mai înalt din masiv. Minunate sunt priveliștile către micuțele și sălbaticele ochiuri de apă ale Boarcășului, singurele lacuri glaciare din masiv, alături de Iezer. Din Roșu pleacă o culme prelungă numită Mezea-Oticu, prin care se face legătura directă cu Făgărașul, o poți urma. Iar undeva pe la mijloc, când vei vrea să cobori spre dreapta pentru a închide bucla, vei dibui izvorul Dâmboviței. Tare fain e să-ți preschimbi aici bocancul în stăvilar și să te gândești cum vei seca, peste câteva zile, Lacul Morii.

Și nu pot încheia pledoaria mea pentru Iezer-Păpușa fără a vă spune cât de frumos strălucesc aici stelele lângă un foc de tabără, și cât de bine-i să faci revizie ore-n șir, cu ochii pironiți în sus, osiei Carului Mare.