Fantoma unei staţiuni – plimbare de iarnă prin Borsec

Cu doar puţin peste 2500 de locuitori, numeroase vile de vacanţă distruse şi-un sentiment acut de părăsire (cam ce va fi simţit puiul lui Brătescu-Voineşti), Borsecul trăieşte azi mai mult în umbra unui brand. Apa minerală îmbuteliată aici ţine încă urbea-n picioare, dar turismul pare a fi mai mult o amintire a altor vremi.

 

IMG_3282

 

Mare păcat de situaţia în care se află în prezent staţiunea, fiindcă-n Borsec poţi respira un aer nespus de curat, izvoarele cu apă minerală sunt la tot pasul, şi nu lipsesc atracţiile turistice care-i sunt accesibile oricui, indiferent de anotimp.

 

IMG_3275

 

Borsecul pare a fi un fascinant altoi între o staţiune de pe Valea Prahovei şi una balneo-climaterică vâlceană. Păduri, vârfuri, peşteri, poieni, izvoare minerale, plus, piesa de rezistenţă – mofeta!

 

IMG_3356

 

De fapt asta e informaţia crucială pe care voiam să ţi-o spun, doar că am avut nevoie de ambalajul mai arătos al unei postări de turism. Ştii ce-i aceea o mofetă? Eu n-aveam habar, până când m-a lămurit un panou bilingv ce şi cum. (Menţiune – excepţionale panourile, indicatoarele, hărţile, marcajele, săgeţile. Totul e simplu şi limpede, n-ai cum să greşeşti, n-ai cum să te rătăceşti, n-ai de ce să te-nţepeneşti în nedumeriri lingvistice cu populaţia majoritară de aici – în Borsec trei sferturi sunt maghiari.)

 

IMG_3279

 

Pe scurt, mofeta e o gaură-n pământ de unde, prin cine ştie ce probleme gastrice ale scoarţei terestre, ies gaze. Gaze care au, odată inhalate, efecte terapeutice. Printre cele mai importante-s alea afrodisiace şi de combatere a disfuncţiilor erectile. Numai că tratamentul se face sub atenta supraveghere a unui specialist, fiindcă dacă te apleci sub o anumită limită, gazele sunt letale. Aşa că-i simplu – ori se scoală dumneaei, ori nu te mai scoli tu niciodată.

 

IMG_3295

 

Dacă ai trei ore la dispoziţie pentru hoinăreală şi vrei să le petreci mai dinamic decât molfăind un chiurtoş, iată câteva dintre obiectivele turistice pe care le poţi vedea lesne, inclusiv iarna:

1. Poiana Zânelor – se află la capătul aleii principale cu izvoare. Aici e bariera până la care pot urca şi maşinile. Ţi-ai făcut plinul de ape minerale, acum a venit vremea să le faci şi ochilor o bucurie cu priveliştea largă şi albă, despicată de brazi. Zâne n-am văzut, dar la câtă zăpadă e-n jur nu m-ar mira să fi trecut pe-aici Crăiasa Zăpezilor sau Elsa.

 

IMG_3445

 

2. Urmând marcajul cu triunghi roşu, ajungi la Grota Urşilor. Singura ursidă de pe-aici e Barni-ul din buzunar, de care ai nevoie ca să-ţi dea niţică energie pentru a traversa un soi de canion în miniatură.

 

IMG_3325

 

Atenţie – intrarea în grotă nu e, cum ar părea firesc, cea din capătul canionului, ci se găseşte cu aproximativ 50 de metri înainte, în stânga.

 

IMG_3333

 

O despicătură îngustă în stâncă prin care se poate înainta cât te ţin puterile şi curajul de explorator. Interesant aici e că avem de-a face cu una dintre singurele cavităţi naturale în travertin din România. Sectorul uşor accesibil turiştilor de orice fel (e nevoie doar de o sursă bună de lumină) se termină brusc cu o săritoare, pe care n-am îndrăznit s-o trecem. Aş fi avut nevoie de ceva mai mult curaj pentru cocoţ. Dar cum n-am fost în prealabil la mofetă…

3. Peştera de gheaţă
Marcajul care te duce aici e crucea galbenă.

 

IMG_3379

 

Peştera în sine nu e mare, noi n-am dat de gheaţă, şi pentru a înainta prin meandrele ei e nevoie de un strop din talentul Ginei Gogean la bârnă. Nu se poate merge foarte mult, nu e amenajată, frontala e obligatorie, la fel şi tracţiunea integrală asigurată de toate cele patru membre din dotare. Drumul până la intrarea în peşteră e însă o minunăţie, cu stâncării, balustrade de lemn, trepte, un traseu splendid amenajat, cum nu sunt multe în România.

 

IMG_3385

 

4. Cetatea bufniţelor şi Izvorul Pierre Curie
Pentru aceste două obiective, urmează marcajul cruce roşie. De data asta e nevoie de ceva mai mult efort, fiindcă se coboară susţinut până într-o vâlcea unde şade cuibărit izvorul Pierre Curie.

 

IMG_3391

 

Alegerea onomastică e motivată de concentraţia mare de radon din apa de-aici. Am gustat, m-am radiat, n-am resimţit nimic nelalocul lui, doar că nu pricep de ce am părul din cap verde, mustaţa mov şi mi s-a cam lăsat buza de jos.

De la izvor, drumul spre Cetatea Bufniţelor urcă susţinut, e amenajat aproape la fel de frumos ca şi poteca spre Peştera de Gheaţă şi se parcurge în vreun sfert de oră. Cetatea Bufniţelor e de fapt o fortificaţie plasată pe un punct de belvedere strategic, care datează din cel de-al Doilea Război Mondial. Se pot vedea aici urme de gloanţe în piatră şi rastelul unde se odihneau mitralierele.

 

IMG_3405

 

Priveliştea spre Valea Bistriţei nu e însă foarte bună, fiindcă vegetaţia a crescut destul de mult în ultima vreme. Bufniţe n-am zărit, însă pe drumul de întoarcere am văzut cum un mic Bambi fugea mâncând pământul de gura maică-sii fiindcă nu şi-a făcut temele la biologie şi-a mâncat te miri ce licheni.

 

IMG_3428

 

Întors în staţiune, revezi un tablou eclectic: vile vechi care stau să pice, alei impecabile, izvoare amenajate în foişoare elegante, mobilier stradal ales cu gust, plăcuţe bilingve lămuritoare.

 

IMG_3281

 

Bine că nu-s şi-n engleză, fiindcă, la cum arată din păcate multe din clădirile din Borsec, celebrul îndemn ospitalier „Be my guest“ ar putea suna altfel: „Be my ghost“.

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta

Jupânu' Written by:

3 Comments

  1. Veronica Dinu
    January 9, 2016
    Reply

    Suna bine ce povestesti despre traseele din Borsec. Citindu-le la ai mei una, alta din articol, Mara m-a intrebat: “Sunt vipere?” La negatia mea a zis: “Mergem!” Asa ca…
    PS – asta vara am fost prin zona Herculane si am vazut 3 vipere. Mara a fost super stresata toata perioada cat ne-am plimbarit pe acolo.

    • Jupânu'
      January 9, 2016
      Reply

      Mergeți fără grijă, nici urmă de vipere pe aici.

  2. Alexandru Bodea
    February 6, 2016
    Reply

    Intradevar BORSECUL este o pwerla nestemata , pe care tot romanul ar trebi sa o viziteze , macar o data , asa cum merg la Mecca…
    Este de o frumusete rara si bine pastrata ..
    Am fost de mult , prin anii ’70 si m-a surprins cum pe marginea drumului erau santuri pentru apele de ploaie , pe care se scurgeau apele minerale naturale , nu ca prin alte parti ale lumii…
    Sunt bogatii pe care ni le-a daruit natura si trebuie sa le pastram si facem cunoscute si pe alte meleaguri.
    Doar asa se va sti de Borsec , de Romania !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *