Viitura de ora 2

Iulie. Puţin după miezul nopţii. Undeva, pe Transfăgărăşan, la câţiva kilometri mai jos de Cabana Capra, într-un cort cehesc meseriaş, condiţiile meteo vitrege iscă un dialog aprins între doi soţi:

— Bărbate!

— Mhm, zic eu şi mă întorc cu greu pe partea ailaltă în mumia sacului de dormit.

— Plouă rău, tună, fulgeră. Nu vrei să ieşi să verifici ancorele cortului?

— Mmm… Nu. Te panichezi degeaba, n-are ce să se-ntâmple.

— Mă, dar toarnă rău. Dacă se umflă râul?

— Cum să se umfle, ce-ai, e la doujde metri de cortul nostru, hai, culcă-te la loc liniştită.

 

lespezi caltun 497

 

Nu-mi place să fiu trezit noaptea din somn pentru tot soiul de panici neîntemeiate ale nevestei. De regulă, le expediez rapid şi monosilabic, după care plusez tandru cu o-mbrăţişare. În maxim cinci minute respiraţia i se domoleşte, şi mânuţa începe să-i zvâcnească, semn că a chemat-o Moş Ene la joacă. Nu şi de data asta fiindcă, o oră mai târziu, resimt o zgâlţâială puternică între omoplaţi.

— Puiu, scoală, e apă-n cort!

— Hă? spun eu cu inteligenţa mea nativă, sclipitoare. Mai ales noaptea.

— E apă-n coooort! Scoală-te, că te-alerg prin ploaie cât eşti tu de pachiderm.

Până aici. Totul până la onoarea adipozităţilor mele. Dau să mă scol în capul oaselor şi aprind frontala pe care o ţinem mereu în compartimentul de depozitare care atârnă din tavanul cortului. Nici n-ar fi fost nevoie, că afară norii se bat cap în cap şi pun de discotecă şi karaoke. Cu năbădăi. În lumina difuză, observ un mic deranj: hainele împachetate în pungi plutesc în derivă pe la picioarele noastre, foliile cu aspirină şi paracetamol s-au înmuiat de tot, iar peste fruntea mea, alunecând agale, a poposit o şosetă murdară. Evaluez ochiometric cotele apelor Dunării din cortul nostru: vreo 30 de centimetri, fără gheaţă la mal.

— Bărbate, visez eu sau cortul nostru era mai mare?

Nu, Ştefania nu visează. Ştefania vede bine. Ştefania e raţională, nu ca mine. Fii ca Ştefania.

Într-adevăr, cortul a intrat la apă. La propriu. Peste veranda din spate, lângă care dormea ea, au năvălit cine ştie ce şuvoaie, crengi, buşteni. Drept urmare, ne-au fost îndoite beţele de susţinere ale cortului şi ne-am trezit cu spaţiul locativ strâmtorat drastic. Din penthouse-ul nostru montan, a mai rămas o palmă de pământ, ca-ntr-o garsonieră nedecomandată, în care stăm amândoi chirciţi ca nişte omizi, în sacii de dormit, şi tremurăm ca varga.

 

P1120221

 

Îmi pun la nimereală un fes pe cap, care din fericire e uscat, şi-ndemn la calm. În câteva minute se produce contactul cu apa din jur, mâloasă ca un capuccino şi rece ca berea pe caniculă. Încerc să ies din cort prin veranda din faţă, de lângă mine. Dar Ştefania mă opreşte grijulie:

— Ai înnebunit? Ai de gând să ieşi afară pe ploaia asta? Fără pelerină, fără umbrelă? Toarnă cu găleata!

Ce să zic, soţie model, am educat-o bine.

Dar ce mi-e înăuntru, ce mi-e afară, totul e ud oricum, totul curge, panta rhei, Heraclit ar fi mândru că-s în stare să filozofez şi-n asemenea momente de cumpănă. Ajuns afară şi cu apa şiroindu-mi peste corpul încă uşor adormit, încep să urlu ca apucatul.

— Ajutooor! Ne-a luat apa cortul, ajutooor!

Acum c-am tras semnalul de alarmă din omuşor, încerc să pricep ceva din ce se-ntâmplase. Pârâiaşul benign de seara trecută se preschimbase într-un Amazon furibund, care îşi ieşise din matcă şi-şi croise la nimereală alte trei albii mai mici. Fix pe canalul din mijloc se nimerise cortul nostru, iar peste veranda din spate tronau pietroaie şi buşteni cu ghiotura. Şedeam în apa care-mi trecea de glezne, aşteptând ajutorul prietenilor noştri. După câteva clipe a ieşit şi nevastă-mea şi, neştiind ce să facem, am început să contemplăm tabloul şi să râdem ca apucaţii. Bucuria nebunului care se prăpădeşte de hohote când îi arde casa. Sau i se scufundă.

A urmat vreo oră-n care, sub cerul care ne cădea peste capete ca galilor din Asterix, am salvat din cort ce se putea – haine, saci de dormit, lucruşoare, frontale, medicamente –, după care le-am dosit în saci de gunoi în portbagajul maşinii. Pe la trei, ploaia s-a oprit de tot, prietenii noştri s-au gândit să facă front comun şi nu s-au întors în cort, aşa că am încercat toţi patru un somn chinuit în maşină.

Pasul unu: striptis la chiloţi, singurele obiecte vestimentare uscate de pe noi. Pasul doi: îndesarea la nimereală în maşină. Pasul trei: descoperirea unor nebănuite talente de contorsionist, chiar şi dacă ai sărit binişor de suta de kilograme. În doi timpi şi trei mişcări m-am lipit cu fundul de portieră, piciorul stâng l-am îndesat printre scaune încât am ajuns să mângâi schimbătorul de viteze, iar cu cel drept m-am proptit în tavan. Am avut parte de un somn fracturat şi mai chinuit decât e o picoteală de fachir pe cuie.

Din fericire, pocinogul cu viitura s-a petrecut într-o sâmbătă, după ce eram deja de 8 zile pe munte, astfel încât concediul n-a fost cu totul compromis. Urcasem Negoiu, al doilea vârf al ţării, aşa că puţin mai conta că se duseseră multe… pe apa sâmbetei.

 

lespezi caltun 396

 

Am strâns hainele la repezeală, şi-am făcut un bilanţ sumar. Lipseau de la apel câteva tricouri şi un bocanc de-al meu. Tristeţe mare… trebuia să mă despart de minunaţii mei şoşoni Raichle, pe care-i aveam de numai doi ani şi care mă costaseră o mică avere, în vremea în care nu eram încă milionar în mărci germane, ca acum. În plus, cortul era destul de avariat, unul dintre beţele de aluminiu din spate era strâmb rău, iar podeaua îşi pierduse clar impermeabilitatea. Cam asta-nseamnă să prinzi viitura de ora două.

 

P1120227

 

P.S. Ne-am îmbrăcat cu ce s-a nimerit să fie uscat, am pus totul în saci de gunoi şi pe-aici ţi-e drumul, către Vidraru.

 

Valea lui Stan 390

 

Când am ajuns pe baraj, norii s-au risipit complet, doar pe creasta înaltă din zona Lespezi-Călţun se mai vedeam ceva scame alburii.

 

Valea lui Stan 383

 

Am stat o clipă cu ochii lipiţi de albastrul nesfârşit al lacului, privind cum se-mpotmoliseră în baraj fel şi fel de gunoaie, resturi, plastice. Bocancul meu nu sosise încă.

 

 

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta

Jupânu' Written by:

2 Comments

  1. Veronica Dinu
    February 25, 2016
    Reply

    Uau ce mai amintire!
    Macar de acum te uiti de trei ori cand pui cortul! Tre sa faci calcule si masuratori ca nu cumva sa te mai asezi intr-o albie ad-hoc!
    Ma bucur ca nu v-a luat cu totul viitura!

    • Jupânu'
      February 26, 2016
      Reply

      De fapt, ne-a cam luat cu totul. :)) Dar retrospectiv tot amintiri plăcute păstrăm!

Leave a Reply to Jupânu' Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *