România n-a avut granița la Prut

Tresăltarea din piept a continuat din plin la amiază, când am asistat la desfășurarea unui tricolor lung de un kilometru chiar în centrul Chișinăului, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde circulația a fost întreruptă peste două ore.

Venind dinspre bulevardul Ismail și continuând pe artera principală vreo 3 kilometri, am avut prilejul de a vedea Chișinăul și ziua, și noaptea și să ne facem o părere despre cum arată și este de fapt centrul capitalei moldovene.

Câteva observații la întâmplare, într-o ordine aleatoare:

• Casele de schimb valutar sunt mai frecvente decât farmaciile, băncile și SH-urile din București. Luate la un loc. Cursul fluctuează mult pe timpul zilei, seara și dimineața fiind momentele cele mai neprielnice pentru tranzacții.

• Am văzut foarte multe, enorm de multe magazine cu telefoane, unde se vând, pe lângă modele consacrate, branduri care pe piața de la noi nu există și sunt produse prin Turcia sau Rusia.
• Comerțul stradal e la el acasă – toată lumea pare să aibă ceva de vânzare. Pe o păturică, o pungă, un celofan, se-nșiră tot ce ți-ar putea trece prin cap, de la banane la matrioșci vechi, de la haine la cărți în rusă, de la casetofoane hârbuite, la parfumuri contrafăcute de la Harmanii ori alifii tip treilacincimii.

• Librăriile vând carte-n limba română și rusă la un loc, raportul e, după ochiul meu, cam de 50/50.
• În biserici (inclusiv în catedrala impresionantă din centru, din apropiere de Arcul de Triumf) sunt afișate clar, la vedere, tarifele pentru slujbele de orice fel, de la nunți la parastase.

Mercurialul e așa și-așa – 300 de lei românești cea mai scumpă oficiere (cununie cu cor).

• Trotuarele sunt praf, praf și pulbere, ai senzația că orașul suferă de o epidemie de cârtițe, atât de spart e totul.

• Magazine cu bomboane sunt la tot pasul, inclusiv autoserviri. Sunt sute de modele, forme, culori, dar din păcate fiecare sortiment are alt preț. Astfel ai variantele: a. n-ai scrupule, așa că le înnebunești pe vânzătoare luând câte 50 de grame din fiecare. Reversul medaliei e că-ți asmuți asupra ta priviri piezișe și bodogăneli printre buze pentru pagubă la pungi. b. ai scrupule, așa că alegi una dintre variantele de combinații gata făcute și ambalate într-un carton drăguț (brazi, căsuțe, felinare). Imparțial ca tot românul, am recurs și la varianta a și la varianta b. Bucurie să fie!

• Arcul de Triumf e mic-mititel, și, față de cel de la București care-i greu accesibil, plantat în mijlocul unui rond uriaș, cel de-aici se află… pe trotuar, iar lumea trece într-o veselie pe sub el. Am bătut și eu pas de defilare pe dedesubt, cu ochii lipiți de tricolorul care îmi fâlfâia pe deasupra scăfârliei.

• Toate clădirile administrative importante sunt la un loc. În ipoteza puțin probabilă (vorba stewardeselor înainte de orice decolare) a unui atac terorist/agresiune de orice fel, toată conducerea statului cade ca la popice, fiindcă pe aceeași stradă, la distanță mică, se află sediul președenției, parlamentul, primăria Chișinăului. Ceea ce-mi amintește de o înțeleaptă vorbă englezească: never place all your eggs in the same basket.

• Nu sunt țigani deloc. Dar deloc-deloc, nu am văzut nici măcar un strop de ten mai oacheș în cele 4 zile petrecute la Chișinău.

• Statuia lui Ștefan și McDonalds-ul sunt principalele puncte de întâlnire sau reper în oraș. Statuia se află pe colțul unei intersecții mari, lângă un parc foarte frumos.

• Transportul în comun este ieftin (o călătorie costă aproximativ 40 de bani românești), dar troleibuzele par dintr-alt ev. Tramvaie sau metrou nu există (asta dacă nu socotim la capitolul metrou străzile subterane și titicarul de la Cricova).

• Lumea înțelege și vorbește preponderent română, chiar dacă uneori se folosesc cuvinte pe care-ți ia ceva să le pricepi (de pildă, ne-am prins greu că aptecă înseamnă farmacie). Am auzit în jur și rusește, dar mai degrabă sporadic.

Dincolo însă de plimbarea propriu-zisă, evenimentul central al zilei a fost pentru noi să vedem tricolorul lung de 1 km. La manifestație au participat copii, bătrâni, oameni sărmani sau tineri în pas cu vremea și vremurile.

Segmentul de vârstă 30-50 a fost cel mai slab reprezentat.

Am tresăltat de emoție, am apăsat frenetic pe declanșatorul aparatului foto, mi-am stăpânit cu greu o lacrimă ascultând cântecele patriotice pe care le intonau copii trecând pe sub steag sau văzând bătrâni cum îl țin strâns în mână ca pe o ultimă și sfântă speranță.

Și-am înțeles că oamenii aceștia au dreptate când strigă „România n-a avut graniță la Prut“. Doar că, din păcate, alegația e valabilă doar când se folosește perfectul compus. Acum are graniță.