Fortifi-CULE

Prin secolul al XVIII-lea, când francezii se mândreau cu castelele deja obosite de veacuri de pe Valea Loarei, belgienii cu căsuțele lor colorate din Flandra, iar italienii mai puneau mâna pe-o mistrie să reabiliteze termic un for roman vechi de mii de ani, pe meleagurile dâmbovițene aveam o… culă. De fapt sunt rău și mincinos. N-aveam doar una, ci mai multe cule.

Locuință fortificată medievală, specifică Olteniei, cula reprezenta locul în care boierii și mai-marii vremii se puteau adăposti și apăra temporar. De avântul unor cotropitori puși pe furtișaguri, de toanele domnitorului, de furia țăranilor frustrați că li se ia și pielea de pe spinare. După caz. Construcții de acest tip au existat în Țara Românească mai cu seamă pe cuprinsul actualelor județe Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Dolj, Olt. Dacă nu ai avut prilejul să vezi vreuna pe viu, îți propun în cele ce urmează două opțiuni, reabilitate și relativ aproape de București: Cula Racoviță din Mioveni și Culele Măldărești, de lângă Horezu. Bonus – o bisericuță minunată, ctitorită pe la 1780.

Una dintre cele mai ușor accesibile cule este cula argeșeană Racoviță. O oră pe autostrada de Pitești, după care te abați spre Mioveni. Nici n-ai nevoie de indicatoare pe-aici, e de-ajuns să urmărești dincotro răsar unul după altul trailerele cu Dacii. După ce traversezi Mioveniul pe principala arteră (Bulevardul Dacia), înainte de a ieși din localitate și a trece Râul Argeșel vei vedea în dreapta o pajiște mare pe care se profilează o construcție zdravănă, cu etaj. Dacă n-ai mai văzut niciodată o culă, vei fi probabil surprins de cât de „groasă la trup“ e o asemenea clădire, cu pereți zdraveni și din loc în loc cu ferestruici mici, cât să tragi cu ochiul la fetișcanele satului. Sau să strecori o flintă cu țeava căreia să pui pe fugă vrăjmașul.

Fascinant la Cula Racoviță e faptul că prin efortul și pasiunea unor oameni simpli a fost organizat aici un mic muzeu al meșteșugurilor populare. Accesul e gratuit. Cu trei ani în urmă, când am călcat pe aici ultima oară, am avut marele noroc ca ghid să ne fie chiar fondatorul muzeului – Constantin I. Năstase – un om extraordinar de pasionat, echilibrat și blajin, care ne-a povestit o sumedenie de amănunte și după care abia ne-am ținut să urcăm scara care ducea la etaj. Omul avea pe atunci 97 de ani. O minte brici, privire vie și iscoditoare, rațiune excelentă, excursia noastră aici a fost atât o călătorie prin istoria de-acum sute de ani, cât și prin cea trăită pe viu, veacul trecut. Întrebat cum de se menține atât de bine, bătrânul muzeograf ne-a dezvăluit taina: copiii. A fost profesor toată viața, și chiar și după pensionare a continuat să se-nconjoare de copii, să organizeze acțiuni și proiecte cu diferite școli, și, după cum recunoaște chiar el, să învețe în permanență de la cei mici.

Până la culele Măldărești drumul e însă mai lung. Localitatea se află la o aruncătură de băț de orașul Horezu, în Vâlcea. Chiar după ce dai de oalele și ulcelele înșirate de-o parte și de cealaltă a drumului vei vedea spre stânga indicatoare care te îndrumă spre cule. Sunt trei la număr, dar numai două au statut de muzeu și se vizitează. Cea de-a treia, renovată recent, este Conacul lui Maldăr, una dintre cele mai cu ștaif cazări pe care le poți rezerva în zona Olteniei de sub munte.

Excelentele note de pe booking și domeniul îngrijit și aranjat cu mult bun gust sunt dovada că uneori istoria poate fi reinterpretată fericit în cheie modernă.

La mai puțin de un kilometru distanță de Conacul lui Maldăr se află celelalte cule: Greceanu și Duca, plasate vizavi una de alta. Poți lăsa mașina în parcarea mare și lată, după care pleci în căutarea ghidei. Dacă nu găsești doamna muzeograf într-o parte, nu te panica, nu boscorodi în barbă ministerul cultelor și blestemul strămoșesc, ci caut-o la cula de vizavi. Doamna e singură, și atunci când sunt vizitatori este nevoită să închidă cu lacăt proprietatea pe care nu o prezintă direct. Biletul aici costă 4 lei, un preț aproape ridicol de mic ținând cont că vei avea prilejul de a vedea pe lângă cele două cule și casa memorială a lui I.G.Duca și grădinile tare frumoase din jur.

Am început turul vizitând cula Greceanu, un loc splendid unde s-a filmat recent pelicula Aferim. Hainele boierilor din film sunt expuse.

De asemenea, una dintre ultimele moștenitoare ale familiei – Olga Greceanu – cunoscută pictoriță de biserici, a zugrăvit aici mai mulți pereți și, deloc surprinzător, picturile sale se încadrează excelent în peisaj.

Dă fuga să vezi cula Greceanu cât se mai poate, fiindcă recent a fost scoasă la licitație, iar prețul e comparabil sau chiar mai bun decât al unui apartament de trei camere din centrul Bucureștiului – aproximativ 400 000 de euro. Un culepir. Nu te-am convins? Trage o dușcă dintr-un clondir.

La Cula Duca priveliștea de la etaj ți se va lipi de retină. Flori, verdeață, bârne vechi, coloane, e locul perfect în care chiar te simți, vorba aia, boier. Sau jupân, așa ca mine.

Frumoasă aici este și pivnița, rămasă aproape intactă de sute de ani. Precum și sculpturile în lemn splendide.

Un alt element specific aici este scara, pictată pe interior cu motive religioase ce amintesc de stilul naiv al picturii pe lemn din bisericile maramureșene.

La intrarea în cula Duca, precum și-n fața casei memoriale, am observat un lucru de mirare – există îngropate roți de moară. Călăuza noastră ne-a lămurit că așa era obiceiul în acele vremuri, iar îngroparea unei roți de moară la construirea unui nou edificiu era un soi de ritual de bun augur care certifica trăinicia viitoarei construcții. Ne-am minunat un pic, dar recunosc, e un semnificativ pas înainte față de practicile Meșterului Manole.

Casa memorială I.G. Duca e un exemplu perfect de bun-gust și rafinament interbelic. Din fericire, anii comunismului nu au alterat în niciun fel spiritul locului.

Văzând sufrageria generoasă, dormitorul, biroul de lucru pe care se afla un ziar cu poza lui Carol al II-lea pe prima pagină, aproape că mă așteptam să dau nas în nas de după o perdea cu ochelarii cu pince nez ai bătrânului liberal.

Pentru a încheia scurtul raid prin istorie, te poți abate câteva minute pe la bisericuța din apropiere cu hramul Sfântul Nicolae, datând din secolul al XVIII-lea, un loc liniștit, înconjurat de flori.

Pictura exterioară și cea a pridvorului amintesc vag de mânăstirile din Bucovina.

Dar cu totul aparte e sentimentul de verdeață vâlceană pe care o respiri prin toți porii și deasupra căreia, cu veacuri în urmă, au răsărit aceste arătări greoaie, fortificate, care se cheamă cule. Fortificule.