Reveniți în țară după cinci zile petrecute în Republica Moldova, ne-am permis un scurt popas și la Iași. Nu am avut la dispoziție decât o jumătate de zi, dar iată câteva recomandări și impresii de moment dintr-un oraș surprinzător de frumos, în așteptarea Crăciunului. De toate obiectivele turistice pe care le pomenesc mai jos am avut vreme – mai pe larg sau mai în goană.
Bojdeuca lui Creangă din Sărărie se deschide abia după ora 10. Noi, oaspeți matinali, am ajuns aici pe la 8:30 și ne-am zgâit cu jind la iezii care ne priveau pe fereastră, dinăuntru.
Foarte frumoasă și liniștită zona, mi-a plăcut enorm și amfiteatrul organizat în curtea casei, numai bun pentru ședințe de cenaclu, lansări ori lecturi publice.
Parcul Copou – e oarecum în apropiere. Surprinzător de micuț. În jumătate de oră i-am parcurs toate aleile, am pozat toate statuile, am dat ocol de trei ori teiului lui Eminescu, am simțit cum călcăm pe urmele junimiștilor.
Centrul Iașiului este senzațional. Începând cu Palatul Culturii și continuând cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt pe care se-nșiruie de-o parte și de alta o sumedenie de atracții turistice, totul este de-o curățenie impecabilă, încărcat de artă, istorie, bun gust.
Până și mallul (Palas se numește) ne-a uimit prin arhitectura spectaculoasă și integrarea subtilă în peisajul general al urbei.
Palatul Culturii găzduiește de fapt mai multe muzee și include numeroase săli și spații care se pot închiria.
Într-o oră și jumătate nu am avut timp de prea multe vizite, dar totuși ne-am plimbat pe holurile impresionante, am văzut Sala Voievozilor și Sala Henri Coandă (ambele uluitoare) și am urcat în turnul cu ceas.
Pentru pasionații de orologerie sau de istorie, vizita până sus, în turnul cel mai înalt, ar trebui să fie un adevărat pelerinaj. Se merge doar cu ghid, din oră-n oră, dar turul e foarte bine gândit fiindcă până urci (cu liftul și pe scări), până vezi clopotele, până afli de la ghid povestea locului și înțelegi cum funcționează mecanismul taman bine se face ora exactă și poți auzi cum răsună loviturile în clopote și cât de dulce-i Hora Unirii mai ales când se aude la Iași.
Apropo de vizita noastră pe meleaguri basarabene, ghidul ne-a spus că sunetul acestui ceas care cântă Hora Unirii este amplificat în numeroase alte orașe moldave și că există speranța ca într-un viitor apropiat să ajungă și la Chișinău. Am totuși vaga bănuială că Dodon nu va fi pe recepție.
Tot în apropierea Palatului Culturii merită văzute, vizitate și fotografiate Biserica Sfântul Nicolae Domnesc (ctitorie a lui Ștefan cel Mare – mi-a amintit vag de Biserica Kretzulescu din București) și Casa Dosoftei (sau Casa cu Arcade), loc în care fostul mitropolit al Moldovei așternea slove pe hârtie, și care astăzi găzduiește secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași.
Traversăm intersecția și opririle se țin lanț. Întâi de toate vedem Trei Ierarhi, la pereții căreia cred că aș putea să mă holbez ore-n șir și tot nu m-aș plictisi.
În apropiere este și Catedrala Mitropolitană – construcție impozantă, dar cam întunecoasă, în care se află racla cu moaștele Sfintei Parascheva. De cealaltă parte a străzii pietonale îți fură ochii primăria și Teatrul Național Vasile Alecsandri.
Pur și simplu e uluitor să vezi câtă cultură, credință, artă și istorie pot încăpea la un loc aici.
Frumos și cu mult bun gust mi se pare și târgul de Crăciun. Față de București, unde ești sufocat de public și de oferte, aici parcă ai loc să respiri, să te bucuri de exponate, să mai schimbi o vorbă cu producătorii locali și să le citești în ochi mândria de buni meșteșugari. Nu m-am simțit în niciun moment drept o sursă de bani umblătoare care trebuie mulsă instant.
Am continuat drumul până-n Piața Unirii, unde nu poți să nu te emoționezi în fața statuii lui Alexandru Ioan Cuza la picioarele căreia stau numeroase coroane de flori.
Tot aici, clădirea Grand Hotel Traian, cu profilul ei ușor de ținut minte, indică drumul pe Strada Alexandru Lăpușneanu spre Muzeul Unirii – cel din urmă obiectiv pe care ni l-am propus.
Muzeul Unirii a fost de fapt reședința domnească a lui Cuza, clădirea are peste 200 de ani vechime, și în prezent arată ca un soi de Peleș în miniatură, dar parcă o idee mai intim.
Preț de o oră și ceva te poți plimba prin saloanele unde fostul domnitor primea vizite oficiale, îi poți vedea hainele, instrumentele de scris, biroul, armele, chiar și tacul de biliard sau pachetul de cărți de joc.
Cu Muzeul Unirii se-ncheie un tur de forță de șase ore prin Iași, în care am înghesuit cât s-a putut din istoria și cultura unui oraș formidabil și poate pe nedrept neluat în seamă. De revenit și vizitat pe-ndelete.
Be First to Comment